Cum să le vorbești clienților tăi?
Care este avatarul tău de client?
Clienții nu se vor întreba niciodată cine ești, ce ai de oferit sau cum te numești. Singura întrebare pe care oamenii o pun atunci când iau contact cu un business este: ”De ce ar trebui să-mi pese?Spune-mi despre mine, spune-mi cum mă poți ajuta să devin mai bun, să economisesc timp, să reduc stresul.”
Și cum reușești să le răspunzi la toate aceste întrebări? Simplu…ÎNVAȚĂ SĂ-I CUNOȘTI MAI ÎNTAI, și bineînțeles, spune-le din prima ce vor să audă.
Ca să le vorbești clienților sau potențialilor clienți trebuie să știi cine sunt aceștia, iar apoi să-ți adaptezi limbajul în funcție de avatarul pe care l-ai creat cu ajutorul întrebărilor de mai jos.
Realizezi avatarul de client pentru a afla cum trebuie transmis mesajul tău, cum le poți atrage atenția,
Pentru asta nu trebuie să stai să te gândești tu singur la ce metode ar fi mai potrivite, există deja anumite seturi de întrebări care te ajută să-ți cunoști clienții până la cel mai mic detaliu din punct de vedere al personalității, ce tip de consumatori sunt, ce hobby-uri au, ce le place sau ce nu le place și cum privesc interacțiunea cu tine.
Ca să afli toate aceste lucruri poți să le pui întrebări de la cele mai simple, banale sau poți să mergi la chestii foarte avansate. (așa cum învăț eu acum la scoală)
Sunt interviuri extrem de complexe, ce includ imagini și indicatori ce te pot ajuta să afli care este clientul tău ideal.
Ca să întelegi mai bine despre ce e vorba, hai să-ți dau câteva exemple de întrebări care contribuie la formarea avatarului tău de client.
STORYTELLING pe imagini – Mai pe scurt, punem la dispoziția clientului un set de 25 de imagini din care el trebuie să le aleagă pe cele mai reprezentantive pentru sentimentele, senzatiile, impresiile sau gandurile pe care le inspira topicul ales.
La ce ne este de folos acest storytelling? Ajută la identificarea elementelor reprezentative sau asociate experienței conștiente și/sau subconștiente referitoare la topicul investigat.
Ce înseamnă asta? Poți afla mult mai ușor părerile clientului despre ceea ce îi oferi deoarece își exprima trăirile prin imagini, fiindu-i mult mai ușor să se exteriorizeze în acest fel.
Exemplu întrebare: Ce sentimente/ senzatii /ganduri ai în momentul în care privești imaginea ……….(1, 2, 3, etc.) aleasă de tine?
Metafore senzoriale asociate topicului discutat
Fiecare persoană are cinci simțuri senzoriale de bază: gustul, auzul, mirosul, văzul și simțul tactil.
Te întrebi ce legătură au întrebările tale cu simțurile senzoriale ale clientului?
Experințele se trăiesc cu totul, iar ceea ce completează fiecare experiență a noastră sunt simțurile.
Imaginează-ți o masa delicioasa. Practic, ai nevoie doar de gust, dar vederea, mirosul și uneori chiar atingerea pentru a creea o experiență gurmandă. Sau imaginează-ți că ești împreuna cu familia. Vederea ta este fascinată, dar mirosul, atingerea, gustul, auzul … toate aceste simțuri se trezesc la viață când sunteți împreună.
Exemplu întrebare: Ce sunet pe care l-as putea auzi ar putea reprezenta gândurile / sentimentele tale despre experiența cu ……….. și rolul pe care îl joacă în viața ta /a celor din jur?
Imaginea cea mai reprezentativă.
Cea mai reprezentivă imagine din cele 25 indică valorile clientului, care este problema lui, de ce a apelat la tine și cum se simte în urma interacțiunii.
Exemplu întrebare: Care este cea mai reprezentativa imagine pentru subiectul discutat? De ce consideri că imaginea menționată de tine este cea mai reprezentativă?
Mesaj critic.
Cum îți poți îmbunătății abordarea, serviciile sau produsele pentru clienții tăi? Auzindu-le mesajele “critice”!
Exemplu întrebare: Care este cel mai important mesaj pe care îți dorești să-l transmiți lui ……… (brand-ului, persoana etc.)?
Mesaj surpriza.
Exemplu întrebare: Descrie care dintre sentimentele / gândurile tale în legătură cu experiența de la ………….., sunt acelea pe care (brand-ul, persoana etc.) ……… este mai puțin pregătit/ă să le audă?
Acestea sunt 5 exemple de întrebări pe care le poți aplica dacă vrei să-ți cunoști clienții în ceea ce privește personalitatea lor, preferințele sau ce anume le crează neplăceri în decursul unei colaborări cu un business.
Dacă consideri că întrebările de mai sus nu sunt tocmai potrivite pentru domeniul tău de activitate, trebuie să știi că acestea pot fi adaptate oricărui profil de business.
Noi sperăm că te-am convins în legătură cu importanța formării avatarului tău de client, ne mai poti găsi și pe pagina noastră de Facebook @AlternativeAdvertisingSolutions, pe Instagram @advertisingalternative,unde postăm instastories cu activitățile zilnice, dar și pe Linkedln Alternative Advertising Solutions!
Contactează-ne