Suntem în secolul vitezei, secol în care totul este mișcare, inclusiv publicitatea. Și când vine vorba de mișcare și publicitate în același context, cuvintele cheie sunt autobuz și colantare.
Ce legătură au una cu alta? Una care duce la promovarea eficientă și desigur, la publicitatea de tranzit.
Ce îți mai trebuie pe lângă aceste două elemente? Creativitate!
Crezi sau nu, autobuzul poate deveni instrumentul perfect de promovare. Corelând publicitatea de pe autobuz cu obiectul tău de activitate, poți atrage atenția imediat cu ideile tale originale. Nu îți mai rămâne decât să fii creativ, iar în cazul în care ai nevoie de inspirație îți oferim noi niște exemple demne de luat în considerare.
#1 Autobuz Aeroport
În cazul în care credeați că un autobuz nu poate zbura, ei bine…aveți dreptate, el nu poate zbura. Dar ce spuneți de o iluzie că ar zbura? Se poate! Și asta ne demonstrează prima idee originală de colantare a autobuzului, care face parte din categoria “transport către aeroport” și care cu siguranță atrage atenția.
#2 National Geographic
Din categoria “să intru sau să nu intru în gura rechinului”, National Geographic se promovează în cel mai original mod. Autobuzul colantat cu un reghin uriaș și cu prezența fălcilor pe uși, dă impresia că oamenii sunt înghițiți. Această promovare face referire la genul de emisiuni documentare pe care le difuzează. Nu suntem siguri ce alt mijloc de transport vor alege cei cu fobie de rechini, însă trebuie să recunoaștem că au profitat cum nu se poate mai bine de acest autobuz.
#3 Dr. Best
Ce legătură există între un autobuz tip acordeon și o periuță de dinți? Flexibilitatea. Cei de la Dr. Best s-au folosit cum nu se poate mai bine de caracteristica principală a acestor tipuri de autobuze, mai exact de modul în care se pot extinde și totodată pot reveni la forma inițială.
#4 Perth Zoo
Dacă nu mergeți la Zoo, vine ea la voi. Cum? Prin punerea în practică a unei idei originale. Acest autobuz colantat, ce are ca scop promovarea Grădinii Zoologice Perth Zoo, este exemplul perfect că mijlocul de transport poate deveni un instrument eficient care să atragă clienți la tine. Să sperăm totuși că iluzia unui tigru care sfâșie un autobuz rămâne doar la stadiul de iluzie.
#5 X Games
Cu prilejul evenimentului anual de sport extrem ce include, desigur, și categoria skateboarding, aceștia au ales ca autobuzul să fie colantat cu un skateboard uriaș. Deci, dacă aveți impresia că vedeți un skateboard uriaș ale cărui roți se învârt, nu este doar o impresie, chiar așa este! Acest exemplu ne ajută să înțelegem posibilitatea pe care o avem atunci când dorim să colantăm un autobuz și cum putem să ne folosim în mod eficient de toate elementele acestuia, de la uși la roți.