Publicitate luminoasă – casete luminoase

Sunt vizibile, luminoase și te ajută să îți semnalizezi spațiul într-un mod pe cât de simplu, pe atât de eficient. Casetele luminoase, căci despre ele este vorba, reprezintă unul dintre cele mai eficiente și accesibile instrumente de semnalizare, dar și de promovare.

Ce sunt casetele luminoase?

Casetele luminoase reprezintă cele mai întâlnite elemente de semnalistică, cu un impact vizual ridicat. Printre avantajele lor se numără atât prețul accesibil, cât și faptul că pot fi fabricate în conformitate cu arhitectura clădirii, dimensiunea și forma fiind două caracteristici foarte importante ale acestora. Unde mai pui că pot capta atenția atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Faptul că pot fi iluminate prin intermediul ledurilor sau a neoanelor, le conferă un avantaj important. Precum le spune și numele, casetele sunt structuri, de regulă dreptunghiulare, ce pot avea o față sau două fețe și pot fi realizate din diverse materiale astfel:

  • Casete luminoase cu fața/fețele din plexiglass si profile de aluminiu;
  • Casete luminoase cu fața/fețele din plexiglass si profile din PVC;
  • Casete luminoase cu fața din alucobond decupat si plexiglass;
  • Casete luminoase decorate cu backlit;
  • Casete luminoase cu litere volumetrice aplicate.
Publicitate luminoasă - casetele luminoase
Publicitate luminoasă – casetele luminoase

Casete luminoase indoor

Forma de publicitate denumită publicitate indoor este cea care se desfășoară în spații închise, în cadrul cărora există un trafic mare de clienți. Fluxul ridicat din cadrul acestor spații și prezența diverselor metode de promovare contribuie atât la atragerea atenției, cât și la transformarea  clienților potențiali în consumatori efectivi.

Expunerea brandului în cadrul spațiului de lucru prin intermediul casetelor luminoase, fie că vorbim de recepție, birouri individuale, săli de conferință, spații comerciale etc., nu reprezintă altceva decât o modalitate de prezentare și îmbunătățire a identității vizuale. În acest mod impregnarea brandului în mintea clientului tău se va realiza mult mai rapid.

Publicitate luminoasă - casetele luminoase
Publicitate luminoasă – casetele luminoase

 

Casete luminoase outdoor

Expunerea  îndelungată și dimensiunea afișării mesajului în mediul exterior sunt cele care fac din publicitatea outdoor un valoros instrument de promovare. Efectul acestuia fiind atât crearea unei imagini pozitive, cât și consolidarea ei.

Fiecare caracteristică a casetei luminoase de la formă, dimensiune, grosime, culoare și până la material, transmite ceva potențialilor clienți. Îți pune amprenta într-o anumită manieră asupra lor. O casetă luminoasă poate fi elegantă, jucăușă, colorată, îndrăzneață, simplă, misterioasă. Totul depinde de ceea ce dorești să transmiți prin intermediul ei sau cum vrei să te poziționezi în mintea consumatorului. Imaginația este limita.

Cel mai important aspect de care trebuie să ții cont atunci când dorești ca afacerea ta să fie promovată în mod eficient, este cel de alegere a unor modalități de promovare care să te avantajeze. Promovarea? Gândește-te la ea ca la o carte de vizită a firmei tale. Orice instrument ai alege, scopul este același: atragerea clienților și menținerea lor.

Caseta luminoasă cu siguranță este o carte de vizită eficientă, unde mai pui că este mare și luminoasă?

Dacă dorești să îți semnalizezi firma într-un mod eficient, nu ezita să ne contactezi.

Alternative Advertising vrea să fie partenerul tău în creativitate și publicitate!

 

 

Publicitate luminoasă - casetele luminoase
Publicitate luminoasă – casetele luminoase

5 autobuze colantate care îți vor fura privirea cu originalitatea lor

Suntem în secolul vitezei, secol în care totul este mișcare, inclusiv publicitatea. Și când vine vorba de mișcare și publicitate în același context, cuvintele cheie sunt autobuz și colantare.

Ce legătură au una cu alta? Una care duce la promovarea eficientă și desigur, la publicitatea de tranzit.

Ce îți mai trebuie pe lângă aceste două elemente? Creativitate!

Crezi sau nu, autobuzul poate deveni instrumentul perfect de promovare. Corelând publicitatea de pe autobuz cu obiectul tău de activitate, poți atrage atenția imediat cu ideile tale originale. Nu îți mai rămâne decât să fii creativ, iar în cazul în care ai nevoie de inspirație îți oferim noi niște exemple demne de luat în considerare.

 

   #1 Autobuz Aeroport

În cazul în care credeați că un autobuz nu poate zbura, ei bine…aveți dreptate, el nu poate zbura. Dar ce spuneți de o iluzie că ar zbura? Se poate! Și asta ne demonstrează prima idee originală de colantare a autobuzului, care face parte din categoria “transport către aeroport” și care cu siguranță atrage atenția.

Airport Autobuz
Sursă imagine: www.adsoftheworld.com

   #2 National Geographic

Din categoria “să intru sau să nu intru în gura rechinului”, National Geographic se promovează în cel mai original mod. Autobuzul colantat cu un reghin uriaș și cu prezența fălcilor pe uși, dă impresia că oamenii sunt înghițiți. Această promovare face referire la genul de emisiuni documentare pe care le difuzează. Nu suntem siguri ce alt mijloc de transport vor alege cei cu fobie de rechini, însă trebuie să recunoaștem că au profitat cum nu se poate mai bine de acest autobuz.

National Geographic Autobuz
Sursă imagine: www.adsoftheworld.com

   #3 Dr. Best

Ce legătură există între un autobuz tip acordeon și o periuță de dinți? Flexibilitatea. Cei de la Dr. Best s-au folosit cum nu se poate mai bine de caracteristica principală a acestor tipuri de autobuze, mai exact de modul în care se pot extinde și totodată pot reveni la forma inițială.

Dr. Best Autobuz
Sursă imagine: www.adsoftheworld.com

   #4 Perth Zoo

Dacă nu mergeți la Zoo, vine ea la voi. Cum? Prin punerea în practică a unei idei originale. Acest autobuz colantat, ce are ca scop promovarea Grădinii Zoologice Perth Zoo, este exemplul perfect că mijlocul de transport poate deveni un instrument eficient care să atragă clienți la tine. Să sperăm totuși că iluzia unui tigru care sfâșie un autobuz rămâne doar la stadiul de iluzie.

Zoo Autobuz
Sursă imagine: www.adsoftheworld.com

 

   #5 X Games

Cu prilejul evenimentului anual de sport extrem ce include, desigur, și categoria skateboarding, aceștia au ales ca autobuzul să fie colantat cu un skateboard uriaș. Deci, dacă aveți impresia că vedeți un skateboard uriaș ale cărui roți se învârt, nu este doar o impresie, chiar așa este! Acest exemplu ne ajută să înțelegem posibilitatea pe care o avem atunci când dorim să colantăm un autobuz și cum putem să ne folosim în mod eficient de toate elementele acestuia, de la uși la roți.

Skateboard Autobuz
Sursă imagine: www.adsoftheworld.com

 

Alternative Advertising - grafica

Graphic designer – ce este bine să știi înainte să apelezi la el?

Grafica? Este o artă! Graficianul? Este un artist! 

Când vine vorba de un grafician, înțelegerea nevoilor și dorințelor clientului ocupă un loc primordial.  Dar ce se întâmplă în momentul în care nici clientul nu știe ce vrea?

Pentru ca soluțiile vizuale create de grafician să fie în concordanță cu ceea ce vrei să transmiți, este necesar să “îți faci tema de acasă”. Este important să vii pregătit din anumite puncte de vedere, pentru ca astfel rezultatul final să fie cel pe care ți-l dorești.

 

Cine este graficianul?

 Este persoana la care apelezi când dorești să-ți îmbunătățești imaginea firmei tale, să te diferențiezi de concurență, și nu numai. Este benefic să apelezi la grafician când îți deschizi o firmă și ai nevoie de materiale publicitare care să atragă atenția. Este persoana care va ilustra și va materializa viziunea ta în ceea ce privește promovarea firmei, dar și a stabilirii elementelor de identificare a acesteia.

O identitate vizuală combină totalitatea elementelor și a materialelor grafice care reprezintă compania pornind de la cărți de vizită, mape, pliante, coli cu antet, broșuri, plicuri, până la colantări auto, spoturi TV sau promovare prin panouri stradale. Designul prinde contur nu numai în ceea ce privește designul corporativ, dar și cel de ambalare sau de semnalizare. 

Obiectul principal de lucru al graficianului? Computerul.

 

Ce face un grafician?

El creează și editează mesajul vizual în funcție de ce impact dorești să ai asupra potențialilor clienți. De asemenea, el este cel care prelucreză imagini îmbinând diverse culori, ilustrații, fotografii, animații sau a layout-urilor. Toate acestea pentru a găși cea mai eficientă soluție de a transmite mesajul tău. 

 

Ce să știi înainte să apelezi la un grafician?

Fie că ai deja o firmă și vrei să implementezi o campanie de promovare, fie că îți înființezi una și ai nevoie elemente de identificare, cum sunt logo-ul și marca, una dintre soluțiile salvatoare este apelarea la un grafician. Ce trebuie să știi înainte să mergi la el?

         Pune cromatica la punct!

Fii sigur pe culorile și fontul pe care dorești să le folosești în crearea campaniei tale sau în crearea logo-ului. Nuanțele folosite ocupă un loc foarte important când vine vorba de identitatea vizuală. Ele sunt cele care contribuie la atragerea atenției clienților potențiali și la întipărirea mărcii în mintea lor. În cazul în care folosești mai multe culori, ai grijă să existe o anumită armonie între ele. Un alt element definitoriu este reprezentat de font, care poate transmite despre firma ta, seriozitate sau nu, profesionalismt sau nu.

Gândește-te care vrei să fie prima impresie pe care oamenii o vor avea în momentul în care vor interacționa cu elementele tale de identificare. Nu uita să împărtășești aceste idei și graficianului.     

           Vino cu un model!

Se întâmplă de multe ori să alegem anumite caracteristici ale campaniei inspirați fiind de ceea ce vedem în jurul nostru. Idei care ne-au impresionat atât de mult încât se țin scai de noi și vor să fie puse în practică. Dacă ai un astfel de model, fă-i o poză și vino cu ea la grafician. Cu siguranță îi vei ușura munca, prin faptul că va știi concret ce îți dorești și va știi de unde să pornească.

            Vino cu măsurători!

Când știi dimensiunile, măcar cu aproximație, a obiectului pe care dorești să îl realizezi, nu ezita să i le transmiți și graficianului. Astfel, lui îi va fi mult mai ușor să își facă o idee despre ce are de făcut. De exemplu dacă dorești o casetă luminoasă și ai poze cu locația, cu atât mai bine. Graficianul va realiza o simulare grafică, prin care vei vedea exact cum va arăta caseta, înainte de a începe producția efectivă a acesteia.

           Ai răbdare! Și roagă-te să aibă și graficianul răbdare!

Dacă ai îndoieli cu privire la ceea ce vrei, cu siguranță graficianul te va ajuta în acest sens oferindu-ți  soluții. Însă nu uita că și el este un om și are o limită. Dacă vei sta pe capul lui spunându-i: “Un pic mai sus”, “Nu îmi place așa, un pic mai jos”, “Nu îmi place imaginea asta”, “Nu, clar nu îmi place”, cu siguranță nu va reacționa plăcut și nu va ieși nimic bun. Așadar, înarmează-te cu răbdare și fii sigur pe ceea ce vrei, iar dacă nu ești sigur fii deschis în privința soluțiilor pe care ți le va oferi graficianul!

 

Alternative Advertising - grafician
Alternative Advertising – graphic designer

 

Alternative Advertising - panouri pubicitare

Știi ce formate de panouri publicitare să alegi?

Panourile publicitare conduc la o conștientizare suplimentară a brandului

Proiectele creative folosite la realizarea diferitelor formate de  panouri publicitare atrag atenția tuturor. Impactul este major.  Alegerea  locațiilor pentru panouri publicitare este pe traseul destinațiilor de cumpărături populare sau în zonele aglomerate din apropierea magazinului tău.

O campanie bazată pe panouri publicitare poate contribui la creșterea probabilității ca prospecții expuși la anunțuri să discute despre brandul tău cu prietenii și familia. De asemenea, maximizează șansa ”spectatorilor” de a căuta informații despre magazinul tău. Panourile publicitare sunt cel mai bun loc pentru a-ți face vizibilă marca pentru orice sezon.

Tipuri de panouri publicitare

Mesh

În limba engleza mesh înseamnă plasă. Primele mesh-uri au fost folosite ca protecție pentru șantierele din interiorul orașelor care vizau finisarea sau renovarea fațadelor clădirilor. Ulterior, locațiile de tip mesh au fost intens folosite în România, mai ales pe clădirile centrale.

Se folosește, de obicei, pentru campanii “memorabile”. Sunt formate mari, de peste 100 mp, situate în zone centrale. Este imposibil să nu le vezi. Sunt covârșitoare prin mărimea lor, iar mesajul este de neuitat.

Mesh-ul , alături de prisme, easy-change, cuburi, face parte din suporturile “large-format”. Aceste formate aduc grandoare brandurilor.

Panouri publicitare luminoase tip Bus shelter&Citylights

Panourile de tip bus shelter și citylight sunt panouri publicitare iluminate. Expunerea mizează pe traficul pietonal. Timpul de expunere pentru mesajul publicitar este de obicei îndelungat  mai ales în zonele de așteptare (semafoare, treceri de pietoni, stații de autobuz).

Posterele din interior pot conține o grafică de detaliu deoarece oferă un timp de expunere foarte bun pentru persoanele care așteaptă autobuzul.

Aceste panouri sunt ideale pentru a comunica promoții, oferte speciale, lansări de produs sau evenimente care se adresează unui public larg de consumatori.

Backlit – panouri publicitare sub formă de casetă iluminată din interior

Caseta oferă două suprafețe ce permit montarea unor bannere PVC translucide, care pot fi imprimate digital.

În industria outdoor din România, termenul de BACKLIT este folosit atât pentru casetă (backlit/backlit-uri), cât și pentru materialul pe care este imprimat mesajul grafic (backlit banner).

Dimensiunile uzuale sunt de 3x2m, 4x3m, 6x3m sau dimensiuni speciale, în funcție de fiecare locație publicitară. Montajul unui backlit se poate face pe un picior de susținere sau se poate monta direct pe clădire. Iluminarea se face cu diferite formate de becuri/proiectoare LED.

Este cel mai folosit suport publicitar urban. Putem spune ca nu exista campanie outdoor de amploare, care sa nu aiba in media plan backlit-ul. . Se preteaza atat pentru campanii de scurta durata , cat si pentru retele permanente de expunere. Campaniile pe backlit-uri au avantajul ca sunt mai ieftine ca si pret de productie si decorare. Sunt ideale pentru creșterea notorietății unui brand și pentru prezentarea caracteristicilor unui produs.

Billboard și unipole – panouri publicitare situate în afara orașelor

Panourile tip billboard sau unipole sunt montate de-a lungul soselelor si sunt destinate in special traficului auto.

Formatul clasic pentru panoul billboard este de 6×3 m, iar pentru unipole este de 8X3 mp sau 8X4 mp.  Decorarea se poate face cu blueback (afiș din hârtie), autocolant (folie autoadezivă), frontlit (banner PVC). Pot fi cu sau fară iluminare (frontala). Panourile decorabile cu blueback sunt prevăzute cu o ramă care ascunde marginile afișelor din hârtie.

Sunt printre panourile publicitare cu costurile cele mai mici. Se pretează pentru campanii de lungă durată. Mesajul se fixează dacă mai multe suporturi de acest gen sunt prezente de-a lungul unui drum circulat.

De exemplu, daca mergi de la Bacău la București, și pe acest traseu, în apropierea fiecărui oraș mai mare vei regăsi un billboard care reactualizează același mesaj publicitar, sigur vei fi convins sa accesezi această companie. Și daca găsești o oferta potrivită, atunci poate chiar vei deveni client.

Proiecte speciale

În această categorie intră toate formatele atipice, fie că sunt extensii pe panouri sau alte forme – cuburi, baloane, etc.

Ies în evidență, aducând un plus de vizibilitate mesajului publicitar promovat de către client. În aceasta categorie, se încadrează extensiile 2D ce se pot realiza în afara dimensiunilor panoului publicitar. Realizarea unei grafici 3D cu formate și culori speciale sau diverse alte display-uri inedite care pot fi afișate pe panourile publicitare sau în locații speciale.

Dincolo de interacţiunea cu consumatorii pe care brandurile reușesc să o aibă prin intermediul acestor panouri publicitare, oferă consumatorilor o altă perspectivă asupra publicității, dar și asupra imaginii orașului.

Recomandări

Pentru că avem o experiență vastă în acest domeniu, susținem că proiectele speciale sunt cele care creează cel mai mare impact pentru consumator.

Proiectele experimentale, inovative și moderne, care trezesc atenția clienților, sunt cele mai permisive atunci când vine vorba de a transmite un mesaj aparte către audiență.

Pe plan mondial, acestea au fost întotdeauna foarte bine primite, atât de publicul targetat și de agențiile de publicitate, care au astfel ocazia de a crea ceva unic, cat și de mass-media, care a comunicat în piață noile abordări ale publicității.

 

 

Alternative Advertising - logo-exemple

Logo, Siglă, Identitate vizuală și Branding

Ce reprezintă fiecare dintre ele?

Mulți dintre noi suntem confuzi când vine vorba de logo, siglă, branding sau identitate vizuală. Acești termeni sunt înțeleși, de multe ori, ca fiind același lucru. Dar, de fapt, sunt lucruri complet diferite. Dacă ai de gând să îți deschizi o afacere sau ai deja una și ești la început de drum, este esențial să cunoști diferențele dintre acestea.

Cea mai bună modalitate de a înțelege aceste deosebiri, este să folosim o simplă analogie care să încorporeze atât logo-ul, cât și sigla, brandul sau identitatea vizuală.

Cel mai bun exemplu ești TU. Da! Tu, ca persoană.

În acest caz: 

Logo-ul este chipul tău;

Sigla poate să reprezinte inițialele numelui tău complet (ex. POP, în caz că te numești Popescu Ovidiu Cristi);

Identitatea vizuală sunt hainele pe care le porți, accesoriile sau felul în care îți aranjezi părul;

Brandul este personalitatea ta.

Cu siguranță ți-ai format o idee generală, dar hai să luăm acum fiecare termen separat.

1. Sigla

Sigla este pluralul latinescului siglumcare înseamnă inițială. Mai precis, sigla este o succesiune de iniţiale ale cuvintelor care alcătuiesc o denumire. De exemplu: CFR, BMW, SRI, UNICEF ș.a. sunt sigle.

Aceasta ajută la recunoaştere și memorare atunci când denumirea întreagă este prea lungă sau greu de reținut.

2. Logo

Logo-ul este un element grafic care poate îmbraca forma unei litere, unui text, unei imagini sau chiar unei combinații a tuturor acestor elemente. El este folosit pentru a identifica un brand, un produs, o organizație sau un eveniment.

Foarte mulți tineri antreprenori, aflați la început de drum, au impresia că alegerea unui logo pentru afacerea lor este o opțiune mai puțin importantă. Căută să amâne această decizie până când găsesc inspirația necesară. Unii chiar hotărăsc să pornească la drum fără unul.

Alții au impresia că logourile reprezintă un detaliu demn de luat în calcul doar pentru companiile mari. Evident, acest lucrunu este altceva decât o idee greșită.

Orice afacere, indiferent de dimensiunea sa, trebuie sa aibă un logo care să o definească. Pornind de la această premisă, în acest material, îți vom spune de ce este bine să-ți creezi propriul logo și care sunt aspectele de care trebuie sa ții cont atunci când faci acest lucru.

Alternative Advertising - example de logo-uri
Alternative Advertising – example de logo-uri

3. Identitatea vizuală

O identitate vizuală combină totalitatea elementelor și a materialelor grafice care reprezintă compania, asamblate după anumite guideline-uri. Acestea pot fi de la cărți de vizită, mape, pliante, coli cu antet, broșuri, plicuri, până la colantarea auto, spot tv sau promovare prin panouri stradale.

Toate acestea trebuie să respecte acele guideline-uri, ca brandul să rămână coerent, unitar ș să devină memorabil.

4. Brand

Un brand nu înseamnă să ai doar un logo, un slogan, câteva cărți de vizită și un produs pe piață. În realitate e mult mai mult de atât. Ca idee fundamentală, atunci când vorbim de un brand, ne referim mai mult la partea emoțională decât la cea fizică, rațională. E modul prin care compania se diferențiază de concurență.

Când vorbim de un brand, printre altele, luăm în calcul filozofia companiei, personalitatea acesteia, valorile, modul în care se poziționează. Toate acestea afectează gândurile și sentimentele pe care le are o persoană față de brand.

Ex: Brandul Apple transmite eleganță, inovație, statut social.
Ex: Brandul Apple transmite eleganță, inovație, statut social.

Diferența principală dintre brand și toți ceilalți termeni menționați este că logo-ul, sigla sau identitatea vizuală se pot realiza în câteva zile sau săptămâni, însă unui brand îi trebuie ani sau zeci de ani ca să poată fi construit.

Concluzii de memorat

Sigla = O succesiune de inițiale care alcătuiesc o denumire prea lungă pentru a fi memorată

Logo = Elementul grafic de identificare

Identitate vizuală = Totalitatea aspectelor vizuale care reprezintă compania

Brand = Felul în care te face să te simți când cumperi un produs

Dacă în viitor nu îți vei mai putea aminti ce înseamnă unul din acești termeni, adu-ți aminte analogia: Sigla – Nume scurt (porecla); Logo – Chip; Identitate vizuala – Vestimentație; Brand – Personalitate.

Ce trebuie să faci tu de fapt?

Ei bine, scopul tău este sa găsești un logo care să aibă conotații pozitive pentru businessul pe care încerci sa-l promovezi. Astfel, întreabă câteva persoane care este lucrul care le vine în minte atunci când văd pentru prima dată logo-ul tău.

În cazul în care răspunsul este ceva negativ, ca de exemplu faptul că logo-ul îi face să perceapă brandul tău drept unul slab, cea mai bună recomandare este să cauți altceva.

Primul lucru pe care trebuie să-l iei în calcul atunci când vine vorba de logo este stilul pe care acesta trebuie să-l aibă. Iar din acest punct de vedere, poți spune că ai de unde alege.

Draga cititorule, sperăm că informațiile din articolul nostru să-ți fie de folos. Așteptăm cu nerăbdare să ne spui care este povestea ta pentru a construi împreună manual tău de identitate vizuală.

Ne găsești în clădirea 30 Avenue Business Center. Dacă vrei poți să ne contactezi și prin formularul de contact.

Alternative Advertising - candy bar polistiren

Un nou trend – volumetrie din polistiren

Volumetrie din polistiren – Impact vizual ridicat

Reclamele pe bază de volumetrie din polistiren oferă un plus de eleganță și un impact vizual ridicat. Sunt o soluție pentru semnalistică de exterior și de interior a locațiilor.

Cel mai convenabil raport calitate-preț

Folosirea literelor din polistiren reprezintă cea mai convenabilă variantă de semnalizare a locațiilor. De asemenea reprezintă o variantă ieftină de semnalizare și datorită greutății reduse.  Orice volumetrie din polistiren este foarte ușor de manipulat și are modalității facile de montaj.

Avantaje volumetrie polistiren

Finisaje în orice culoare pentru orice element de volumetie din polistiren. Literele de polistiren pot fi vopsite în orice culoare cu vopsea lavabila pe baza de apă.

Utilizări volumetrie polistiren

Sunt pretabile pentru reclame din polistiren, logouri, semne publicitare de polistiren, forme și decorațiuni. Recomandăm utilizarea lor pentru sedii de firmă, centre comerciale, bănci și instituții publice. În magazine, mall-uri, hoteluri și pensiuni și spatii comerciale diverse oferă un plus de imagine demn de luat ăn seamă. Volumetria din polistiren este  utilizată cu succes în spitale și clinici, baruri, restaurante, terase, farmacii, hale industriale, reprezentanțe auto, benzinării, clădiri pentru birouri, supermarket-uri, beauty center.  Îti dorești diverse decorațiuni pentru petreceri tematice, aniversări, onomastice, botezuri, camera copilului etc.? Volumetria din polistiren îți infrumusețează viața!

Volumetrie din polistiren – litere

Alternative Advertising - volumetrie din polistiren - litre
Alternative Advertising – volumetrie din polistiren – litre

Literele volumetrice  sunt ideale pentru montajul atât la interior cât și la exterior. Cu ajutorul literelor din polistiren reușești să creezi reclame personalizate cu un aspect deosebit și cu costuri foarte mici comparativ cu alte tipuri de signalistică. Fonturi diverse și o mare varietate de culori îți sunt oferite pentru a contura și realiza ideea ta.

Iluminare litere din polistiren

Iluminația pentru volumetria din polistiren se poate face cu proiectoare montate frontal dar și cu sistem de leduri aplicate în spatele literelor pentru a obține astfel efectul de halou.

Cele mai utilizate grosimi pentru realizarea literelor volumetrice din polistiren sunt 2 cm, 3cm, 5cm și 10cm.

Volumetrie din polistiren pentru copii

Alternative Advertising - volumetrie din polistiren
Alternative Advertising – volumetrie din polistiren

Polistirenul ca o joacă

Polistirenul este folosit atât în scopuri didactice, sau in realizarea elementelor decorative pentru camerele copiilor sau locuri de joacă.

De la ornamente de Crăciun sau de Paște la flori, animăluțe, figuri geometrice, personaje sau orice alte forme pentru a le expune în grădinițe și școli sau, de ce nu, pentru a le oferi cadou cuiva drag.

Elementele debitate din polistiren un impact vizual foarte puternic și sunt UNICE. Obiectele realizate din polistiren pot fi manevrate ușor și nu prezintă un pericol pentru copii, în plus, pot fi vopsite cu ajutorul vopselurilor pe bază de apă.

Machetele didactice pot fi folosite la lecțiile de grad I și II, la Cercurile Pedagogice, la inspecțiile finale pentru definitivat sau titularizare, la diferite lecții tematice și la ornarea grupelor sau claselor.

De asemenea, sunt diferite machete didactice ce pot fi folosite ca avizier și unde sunt expuse diplomele obținute la concursurile la care au participat copiii.

Volumetrie din polistiren pentru evenimente

Alternative Advertising - volumetrie din polistiren
Alternative Advertising – volumetrie din polistiren

Decorațiuni 3D, litere din polistiren. Idei inedite și de efect pentru nunți, botezuri, petreceri tematice sau ședințe foto.

Un nou trend în domeniul decorațiunilor

Pentru nunți, botezuri, evenimente sau petreceri tematice folosește elementele decorative volumetrice din polistiren. Saloanele unde are loc petrecerea devin personalizatr pentru orice eveniment.  Fotografiile făcute în timpul petrecerii sunt pline de energie datorită decorului .

Elementele volumetrice din polistiren se pot aplica În unul sau mai multe straturi și culori, obținându-se efecte foarte plăcute.

Polistirenul este un material potrivit si pentru recuzita teatrelor sau a televiziunilor, greutatea redusa prezintă un mare avantaj, el putând fi manevrat cu mare ușurință.

Elementele decorative din polistiren sunt destinate în special celor ce doresc să își ocupe timpul liber într-un mod distractiv, alegând să picteze sau să coloreze figurine din polistiren pentru a le da forma dorită.

Bineînțeles, sunt o multitudine de idei când vine vorba despre aceste figurine; se pot realiza animăluțe, păsări, personaje din desene animate ori filme, forme geometrice, litere și numere, copaci, frunze, fluturi, reni și moși crăciuni, fulgi de nea, animale de apă sau junglă, animale de casă, dar și alte forme.

Decorarea, vopsirea sau mai bine spus pictarea acestor figurine este partea cea mai antrenantă. Lăsați frâu liber imaginației și realizați lucrări de invidiat. Aceste figurine din polistiren pot fi sursa de joaca ideală a copiilor.  Sunt utilizate în grădinițe și școli primare unde exista cel puțin o oră de lucru manual pe săptămână. Copiii au nevoie să-și dezvolte imaginația, iar tu îi poți ajuta la modul cel mai serios.

Pentru consultanță avizată în producție publicitară sau promovare indoor sau outdoor, contactează-ne!

Alternative Advertising - materiale promotionale vara

Ce promoționale să alegi pentru campaniile din vară, ca să ai rezultate WOW?

Când vremea se schimbă, vremurile de asemenea

Vara aduce zile toride și nopți calde, plăcute. Temperaturile influențează comportamentul nostru. Acesta este unul dintre factorii de care trebuie să ții cont atunci când plănuiești următoarea campanie cu promoționale.

În noul sezon, călătorim mai mult, consumăm răcoritoare în cantități mari, suntem preocupați de sănătatea corpului nostru. Facem drumeții, mergem la mare, suntem dornici să încercam lucruri noi și dispuși să cheltuim banii cu ușurință.

Daca vrei să ții pasul și să te bucuri de schimbările din comportamentul clienților si partenerilor tăi, acum este momentul sa plănuiești campanii cu promoționale. Acestea îi vor scăpa de problemele asociate verii: ciupituri de insecte, piele arsă, insolații etc.  Campaniile cu produse care asigură confort în zilele caniculare și oferă soluții ca vacanțele să fie numai bucuri.

Care sunt categoriile de produse spre care te poți orienta pentru campaniile din sezonul cald?

  1. Textilele cu fire inteligente
Alternative Advertising - textile promotionale
Alternative Advertising – textile promotionale

Deși a fost vedeta industriei textile pentru multă vreme, bumbacul nu este singura alegere pentru vară.  Firele inteligente, tratate ca să reziste la uzura îndelungată, care își păstrează forma și garantează proprietățile antimicrobiene sunt cele pe care ar trebui să le alegi pentru textilele din campaniile promoționale de vară.

  1. Accesorii si soluții medicale

Un ventilator care te răcorește cu picături fine de apă, compresele reci, ce fac minuni pentru pielea arsă de soare, gelul pentru curățat mâinile, sunt opțiuni perfecte daca vrei să oferi produse promoționale pe care toți le considerăm utile vara.

  1. Coolere și genți de voiaj

Alternative Advertising - materiale promotionale
Alternative Advertising – materiale promotionale

Călătorim mai mult vara. Nu e o presupunere, ci un fapt susținut de studiul Institutului Roman pentru Evaluare și Strategie. Potrivit datelor furnizate de acesta, 1 din 5 români aleg să își ia concediu vara, iar aproape jumătate dintre aceștia preferă vacanța la mare. Așadar, gențile de voiaj, pernele gonflabile ce asigură confort în timpul călătorilor lungi, coolerele dedicate unui picnic, trollerele și rucsacurile compacte sunt promoționalele care pot să inspire următoarea ta campanie din vara aceasta.

  1. Produsele de îngrijire a corpului

Soarele arzător, apa mării sau vântul de pe crestele munților, toate ne supun corpul unui stres suplimentar. Insolații, arsuri sau piele roșie pot să fie evitate când ai la îndemână produsele potrivite. Dacă reprezinți o companie in domeniul sănătății, dacă te adresezi cu precădere femeilor sau ești un reprezentant horeca, cremele de plajă, balsamul pentru buze cu factor de protecție solară, ochelarii de soare cu filtru UV sunt promoționale pe care poți să le personalizezi cu mesajul tău.

Plaja este locul unde brandul și mesajul tău vor fi văzute de mii de oameni, în fiecare zi; alege cu atenție promoționalul din campania ta de vară.

  1. Accesoriile pentru plajă și drumeții

Alternative advertising - promotionale plaja si drumetii
Alternative advertising – promotionale plaja si drumetii

Plajă sau o drumeție pe munte? Pentru fiecare activitate avem nevoie de produsul potrivit. Rogojinile pentru nisip, umbrelele pentru soare, ochelarii, șezlongurile, mingile și colăcele, saltele, papucii de plaja si prosoapele sunt câteva dintre promoționalele pe care poți sa le folosești.

  1. Promoționale dedicate copiilor

Alternative Advertising - Promotionale dedicate copiilor
Alternative Advertising – Promotionale dedicate copiilor

Vara este anotimpul jocului liber, copiii sunt în vacanță și asta înseamnă că petrec mai mult timp alături de familie. Nu îi uita atunci când pregătești campaniile promoționale pentru vară! Cu jocurile și jucăriile potrivite, vei oferi ore de distracție neîntreruptă și vei câștiga simpatia părinților.

  1. Promoționale dedicate competițiilor sportive și evenimentelor în aer liber

Alternative Advertising - promotionale vara
Alternative Advertising – promotionale vara

Cele mai multe evenimente au loc vara: festivaluri, concerte, competiții sportive susținute la mare sau la munte. Daca expui produsele sau serviciile tale la un eveniment sau dacă ești sponsor, trebuie să iei în calcul tipul de promoționale pe care îl vei acorda participanților. Folosește lanyards, tricourile tehnice, evantaiele sau recipientele pentru băuturi în campaniile din timpul unui eveniment. Goodie bag-urile de eveniment pot sa cantina si baterii externe cu ventuze pentru telefoanele mobile, solar power chargers sau tatuaje temporare.

Așadar, vara îți oferă nenumărate ocazii ca să îți pui brandul în evidență, să îți transmiți mesajul eficient, în timp ce reușești să cucerești aprecierea clienților și a partenerilor tăi. Un cadou promoțional bine ales, oferit intr-un moment bun, este una dintre cele mai bune investiții pe care poți sa le faci în afacerea ta.

Ai nevoie de ajutor ca să alegi promoționalul potrivit pentru afacerea ta? Consultanții noștri sunt pregătiți să îți ofere ideile WOW și produsele promoționale la prețuri corecte, ca tu să te bucuri de efectele campaniilor cu promoționale.

Scrie-ne pe hello@alternative-advertising.ro, spune Bună și hai să lucrăm împreună!

Alternative Advertising - print si design

Promovare Print și Digital  – cum te ajută?

Acum există mai multe canale de marketing disponibile pentru afaceri decât oricând

Digitalul poate lua toate titlurile, dar printul este un mediu testat cu o istorie de succes. Ai nevoie de amândouă. Pentru a profita la maximum de bugetul tău de publicitate sau de promovare, trebuie să combini canalele de marketing disponibile: Print și Digital.

Este necesar ca soluțiile digitale să fie susținute cu anunțuri tipărite și print de mari dimensiuni

Online ești întotdeauna doar la un click departe de a fi uitat. Dacă consumatorii văd marca ta online, și apoi o văd pe un print de mari dimensiuni, atunci începi să construiești o recunoaștere a mărcii. Oamenii vor începe să își amintească marca. Frecvența și consistența sunt esențiale.

Frecvența promovării în mediile Print și Digital

Una dintre problemele cheie ale marketingului și publicității este că, atunci când oamenii văd succesul, ei se opresc, dar, la fel ca în vânzări, trebuie să continui și iar să continui să te promovezi. Trebuie să ai câteva ”vapoare în canal” în orice moment și ele se vor mișca întotdeauna la viteze diferite. Gândește-te la marketing și la publicitate ca la un proces continuu, nu ca la o destinație. Stabilește-ți obiective, dar nu te opri odată ce le atingi!

Print de mari dimensiuni, pliante, broșuri și alte materiale de promoționale combinate cu o strategie de marketing online reprezintă o combinație puternică. Concentrându-te doar pe print sau doar digital înseamnă că îți pierzi timpul.

Menținerea coerenței mărcii în Print și Digital

Mergând pe promovarea digitală nu înseamnă că ar trebui să te reinventezi, dimpotrivă, este imperativ ca brandingul să rămână același pe toate canalele. Gândește-te la site-urile web responsabile. Acestea arată diferit în funcție de situația în care te afli pe un computer, un smartphone sau o tabletă, dar imaginile și mesajul de bază sunt încă acolo. Nu este nevoie să incluzi toate aceleași informații în format tipărit și digital, dar ar trebui să faci suficient pentru a te asigura că toate materialele tale au același aspect și comunicarea este unitară.

Nu te complica în Print și Digital

O mulțime de oameni se grăbesc și pierd din vedere mesajul central. Cu cât consumatorii au mai mult de citit, cu atât vor citi mai puțin. Ideea este că nimănui nu-i pasă de tine, trebuie să faci în așa fel încât să le trezești interesul. Concentrează-te pe client și pe beneficiile pe care le oferi.

Avantajele imprimării

alternative-advertising.ro-print
alternative-advertising.ro-print

Consumatorii îl văd ca având mai multă calitate și integritate decât conținutul online.

Potrivit Contently.com, 82% dintre utilizatorii de Internet au încredere în anunțurile tipărite atunci când iau o decizie de cumpărare, mai mult decât orice alt mediu.

MarketingMag.com observă că, în timp ce „ziarele și revistele ajung la 90% din canadieni săptămânal” doar puțin „mai mult de jumătate din canadieni (59%) citesc acum pe un dispozitiv digital.” Printul este încă autoritar și citit pe scară largă. Sacrificarea imprimării pentru a investi în digital este la fel de slabă ca strategie ca și sacrificarea digitală pentru a investi doar în print. Strategia ta de marketing trebuie să cuprindă ambele medii.

Cheile succesului pentru Print și Digital

Online și în format print, se aplică aceleași principii de succes:

  1. Frecvența ridicată este crucială
  2. Rămâi concentrat pe mesajul mărcii

Ai nevoie de ajutor pentru a adăuga o anumită energie electrică la campaniile de print sau de marketing digital?

Știm să îți coordonăm marketingul digital și de print . Aplicăm aceste chei de succes, astfel încât următoarea ta campanie publicitară să fie cea mai bună de până acum.

 

Alternatice Advertising - marketingul de care ai nevoie

Marketingul – investiție sau o cheltuială?

Marketingul generează o investiție sau o cheltuială?

Este o dezbatere veche care merge direct la bază: marketingul generează o investiție sau o cheltuială?

Marketingul creează pentru orice afacere o valoare economică mai mare decât orice altă activitate.  Deține un nivel de forță incomparabil pe baza căruia poate să influențeze afacerea. Influențează înțelegerea pieței și apărarea intereselor clientului.  Generează inovație, construirea brandului și influențarea unei creșteri profitabile.

Care este valoarea mărcii tale?

Unele companii cred că dacă cheltuiesc 1.000 de lei pentru branding, atunci ar trebui să vadă o întoarcere directă de 10.000 de lei.  Uită faptul că brandingul pur și simplu funcționează în alt fel. Construirea unui brand necesită timp și bani. Chiar dacă  vei putea urmări nu tocmai ușor o rentabilitate directă a investiției (ROI), vei beneficia în continuare pe termen lung.

La fel tu, te afli în imposibilitatea de a-ți conduce afacerea fără laptop. Laptopul tău nu generează în mod direct o rentabilitate a investiției.  Construiește un brand investind în marketing.

Marca ta este cel mai mare activ. Chiar dacă ai pierde toate mărfurile într-un incendiu, vei fi în stare să îți reconstruiești afacerea atât timp cât marca ta este recunoscută și respectată.

 Angajamentul comunitar

Perceperea marketingului ca o cheltuială îți permite să reîntorci acești bani comunității locale sponsorizând turnee, ținând tombole sau organizând evenimente locale. Nu vei vedea neapărat un  ROI direct peste noapte, dar să nu rămâi surprins dacă oamenii încep să te recunoască și să te asocieze cu anumite evenimente, fiind brusc interesați să achiziționeze produsele/serviciile tale.

În afaceri, ca și în viață, cu cât dăruiești mai mult, cu atât vei primi mai mult. Cu cât îi ajuți mai mult pe oameni, cu atât sunt mai multe șanse ca aceștia să te recomande prietenilor, familiei și colegilor lor.

Marketingul presupune angajament

Angajament față de tine, că vei respecta deadline-urile, că vei duce la bun sfârșit proiectul; angajament față de clienți, că folosești toate informațiile pe care ți le livrează pentru a învăța; angajament față de mediul ce te înconjoară, pentru că marketingul te formează să vezi cu alți ochi ce este în jurul tău.

Marketingul presupune timp

Construirea unui brand necesită timp și chiar dacă ar părea la început o cheltuială, pe termen lung este o investiție. Dar dacă nu poți să aștepți? Există modalități de a urmări și măsura rentabilitatea directă a investiției (ROI) a campaniei tale de marketing.

Construirea unui model de atribuire este cel mai bun mod de a măsura marketingul ca pe o investiție. Marketingul digital este deosebit de potrivit pentru urmărirea potențialului, a vânzărilor și a rentabilității investiției prin analiza automată.

Chiar și cel mai bun model de atribuire nu va fi capabil să prezică cu exactitate valoarea viitoare a mărcii pe care o generează marketingul. Nu există nici un substitut pentru obținerea brandului tău și implicarea în comunitate – și nici o modalitate de a acorda o valoare în euro și cenți. Lucrurile bune vin la cei care așteaptă.

Strategia de marketing este precum o pizza!

Se pleacă de la pizza margherita și se ajunge la specialitatea casei. Depinde de tine de ce ingrediente îți dorești sau ai nevoie pentru a crea experiențe pline de emoție și bun gust pentru clienții tăi!

Când ești gata să investești în marca ta, dă-ne un apel!

La Alternative Advertising facem ca ideile bune să fie transformate în implementări memoraile!

Toată lumea are nevoie de sfaturi și strategii de marketing. Chiar și tu care ai o afacere de succes.

 

Alternative Advertising - campanii de branding

Tu știi cât valorează brandul tău?

Partea de branding este, fără îndoială, cea mai importantă componentă a comercializării cu succes a afacerii tale. Mulți proprietari de afaceri se tem să investească în branding, deoarece pur și simplu nu sunt familiarizați cu acest proces. Aceste rezervări sau constrângeri limitative ar putea costa afacerile mii de lei sau tot mai multe oportunități pierdute.

De ce sunt atât de mulți proprietari de afaceri care se tem să investească în branding? Când vine vorba de branding, nu vezi întotdeauna o rată directă de măsurare a investiției (ROI) – dar asta nu înseamnă că nu funcționează. Trebuie doar să-ți ajustezi mentalitatea.

Cum construim o campanie de branding?

Este vorba doar de construirea conștientizării mărcii. Trebuie să continui să transmiți mereu același mesaj, astfel încât oamenii să înceapă să îl recunoască și, în cele din urmă, să reacționeze la el. Clienții răspund la o mai mare cunoaștere a mărcii prin cumpărarea produsului sau a serviciului tău în mod conștient.

Erori comune de branding

  1. Frica de a începe – pentru că marketingul este intangibil și nu este conștientizată întotdeauna rentabilitatea investiției.
  2. Schimbarea direcției prea frecvent și mesajele inconsecvente – O lună îți place albastru, următoarea îți place galbenul etc. Trebuie să fii consecvent, altfel eforturile tale nu vor avea același impact.
  3. Calitate inconsistentă – Întotdeauna să fii în fruntea jocului atunci când vinzi produsele și serviciile. Trebuie să fii consecvent în toate domeniile afacerii tale.
  4. Neînțelegerea noțiunilor de bază pentru a nu părea complicat – Păstrează simplitatea!
  5. Neîncrederea în puterea marketingului – dorești ca toți clienții să se simtă bine și să cumpere cu încredere; pentru a face acest lucru trebuie să construiești încredere printr-un marketing consistent și prin furnizarea de produse și servicii de calitate.
  6. Cheltuieli în zone greșite – Unele companii cheltuiesc prea puțin, iar altele cheltuiesc prea mult în zone greșite. Menținerea unei strategii concentrate este importantă și te ajută să rămâi flexibil.
  7. Compararea merelor cu portocalele – Afacerile diferite necesită abordări diferite și produc marje diferite în ceea ce privește marketingul.
  8. Uiți că nu este întotdeauna despre tine – Cu cât dai mai mult, cu atât vei primi mai mult. Făcând acte de caritate, ajutând prteneri de afaceri și chiar clienți este mai mult decât o bună karma, este o strategie bună de branding! Fii flexibil și deschis. Este modul în care oamenii te percep că ești important

Percepția mărcii

Indiferent cât de frecvente sau coerente sunt mesajele tale, identitatea ta de brand ajunge la clienții tăi. Dacă ești perceput într-un fel și încerci să te prezinți într-un alt mod, atunci pierzi resursele prin trimiterea unui mesaj de confuzie de marcă.

Gândește-te la un atlet de elită. Identitatea lui se schimbă și se rotește în funcție de acele identități care îi permit să profite la maximum de fiecare etapă a carierei. Afacerea ta, ca un atlet, trebuie să facă tot ce este mai bine pentru tine în acel moment. Promovează-te în limitele tale. Un începător nu se poate vinde ca veteran, iar un veteran nu poate pretinde că este un tânăr debutant, iar comercianții, antrenorii și fanii te percep exact așa cum ești în acest moment.

Fiecare brand trece printr-o evoluție ca răspuns la percepția clienților. Logo-urile, de exemplu, încep de obicei complicate și suprasolicitate, dar pe măsură ce marca evoluează, logo-ul devine minimalist și mai stilizat.

Păstrează branding-ul tău pe aceste trei principii:

  1. Atenție: marca ta trebuie să atragă atenția oamenilor.
  2. Spune cum este: marca ta trebuie să-i spună clientului cine ești, ce faci și de ce au nevoie clienții de tine.
  3. Cum se obține: Odată ce își dau seama că au nevoie de produsul sau serviciul tău, fă-l accesibil într-un mod cât mai simplu pentru ei.

Acum că ai o mai bună înțelegere a modului în care funcționează branding-ul, este timpul să te oprești din îngrijorare și să începi să îți dezvolți afacerea!

Contactează Alternative Advertising astăzi! Împreună, putem face ideile tale mai bune!